Am venit să vă vestim…

11:41, Четверг, 8 Январь, 2015

Câteodată avem impresia că pentru a fi împliniți trebuie să fii cel mai bogat om,dar sufletul duce lipsă de ceva. Acel ceva,este dragostea care ne umple inimile și sufletele. Ca să primești, trebuie întâi să dăruiești și iubind dăruindu-te vei trăi veșnic.

Cu ocazia frumoasei sărbători și luminosului praznic ,,Nașterea Domnului”, câțiva elevi din clasele Gimnaziului Saharna-Nouă alături de preotul paroh Ieromonahul Vartolomeu Murea și profesorul de religie Ieromonahul Vasilisc Donica, Lazari Iurie,profesor ed.muzicala, în frunte cu Directorul Doamna Tamara Peru au împărțit frumoasa bucurie a Nașterii Domnului cu batrâneii satului,cei care au fost păstrători credinței, frumosului, a tradițiilor și obiceiurilor străbune.Pentru lucrurile mărețe și sfinte, care le-au păstrat și transmis tinerii generației, elevii i-au încântat cu un program de colinde și i-au urat de sănătate și de voie bună, aducându-le în dar câte un mic colet cu daruri și merinde pentru masa de sărbătoare.

Activitatea a fost organizata în urma conferinței și contractului de parteniriat pentru educație semnat între Biserica satului cu hramul ,, Sf.M.Mc. Dumitru” și Gimnaziul Saharna-Nouă.

Ceata de colindători și transmititori ai tradițiilor și obiceiurulor sacre și cei care au adus în casele batrânilor bucuria Nașterii Domnului au fost:

Chislean Victor
Chislean Elena
Chizim Aurel
Davidenco Sanda
Rusu Cristian
Dejmari Anastasia
Macrii Alexandru
Spatari Luminita
Taban Grigore
Spatari Daniela
Timbalist Vasile
Vasciuc Anastasia
Racu LIviu
Macovei Galina
Stavinschi Victoria
Mulțumim tuturor!


În sus