Binecuvântări arhierești la ctitoria Sfintei Mănăstiri Saharna.

10:58, marți, 6 noiembrie, 2018

Luni, 5 noiembrie 2018, satul Saharna Nouă din raionul Rezina a găzduit un eveniment de o importanță spirituală deosebită pentru credincioșii din această localitate – sfințirea noii biserici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, ctitoria Sfintei Mănăstiri Saharna.

În dimineața zilei, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit slujba de sfințire a prestolului și a bisericii, respectiv spălarea și ungerea prestolului și toate cele prescrise în rânduiala slujbei de târnosire.

După rânduiala slujbei de sfințire, ÎPS Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de care au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC Arhimandrit Adrian (Baciu), Starețul mănăstirii Saharna, PC Arhim. Iuvenalie (Ghervas), Secretarul mănăstirii Saharna și un sobor de preoți și diaconi.

La slujbă au fost prezenți: primarul satului Saharna Nouă, doamna Mariana Macrii, doamna Angela Racu, șefa Secției Cultură a raionului Rezina, doamna Tamara Peru, director IP Gimnaziu Saharna Nouă cu profesori și elevi îmbrăcați în port național și numeroși parohieni.

În timpul Serviciului divin, Mitropolitul Vladimir l-a decorat pe parohul bisericii – Ieromonahul Bartolomeu (Murea), cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe și paliță, în semn de recunoștință pentru munca depusă la împodobirea bisericii din localitate. De asemenea, Ierarhul a decorat și câțiva ctitori cu distincții eclesiale și diplome arhierești, pentru sprijinul adus la înălțarea bisericii din Saharna Nouă.

După Liturghia arhierească, Vlădica Vladimir împreună cu clerul și poporul au oficiat înconjurul bisericii cu citirea pericopelor din Sfânta Evanghelie, după care a urmat Tedeumul de mulţumire.

Cu acest prilej de sărbătoare, Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură cu referire la importanța actului de sfințire a prestolului și a bisericii, eveniment de referinţă în istoria localităţii, exprimându-şi speranţa că și pe viitor, biserica va fi locul unde oamenii se vor reuni pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale.

Un aport considerabil la edificarea acestui sfânt lăcaș de închinare l-a adus PC Arhimandrit Adrian (Baciu), Starețul mănăstirii Saharna, împreună cu obștea monahală, precum și alți ctitori și binefăcători.

Sursa : Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media a Bisericii Ortodoxe din Moldova


În sus