Cel ce dă, lui își dă.

9:50, Четверг, 29 Декабрь, 2016

Grădinița «Ghiocel» din s. Saharna Nouă, a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru toți cei care i-au pășit pragul. Cel mai mult însă s-au bucurat de bradul frumos împodobit, cei 30 de copilași care și-au redat aceste sentimente prin cântece, poezii și jocuri împreună cu Moș Crăciun, care a fost oaspetele cel mai așteptat.

Nu au uitat micuții să slăvească pe Pruncul ce se va naște, ca în fiecare an, în ieslea sufletelor noastre ale tuturor, care-l vom primi cu drag. Frumos și plăcut să auzi din gura pruncilor «Slavă-n ceruri celui Sfânt, nouă pace pe pământ!», prin colindele și versurile fredonate de ei Împăratului tuturor, Hristos. Din acest motiv, deja de câțiva ani, la această sărbătoare a micuților, participă Ieromonahul Vasilisc Donica, profesorul gimnazial de religie și parohul satului, Ieromonahul Vartolomeu Murea, crericii Sfintei Mănăstiri Saharna, care cu mare drag împarte micuților daruri – dulciuri, fructe și jucării. În mesajul de felicitare, părintele a mulțumit acestor mlădițe tinere și a menționat că această măreață sărbătoare este îndeosebi sărbătoarea copiilor, deoarece Cel născut în ieslea din Betleem era la fel ca ei prunc nevinovat, care avea mai târziu să mântuiască lumea de păcat. La fel și micuții, crescând în frica lui Dumnezeu, cunoscând cuvântul lui Dumnezeu, păzindu-l, vor fi moștenitori ai Împărației cerurilor și viitorul pe care-l dorim cu toții al neamului nostru, creștini adevărați, cu minea trează ce vor apăra neamul și credința strămoșeacă de urgiile ce se abat.


În sus