Cete de colindători la mănăstire

11:49, joi, 8 ianuarie, 2015

,, Să simțim că suntem vii,că vrem să trăim frumos,că iubirea nu s-a stins în noi; să conștientizăm că Dumnezeu ne este în preajmă, ne iubește, ne susține, ne îndeamnă” (pr. Octavian Moșin) și se naște astăzi pentru noi a fost și indemnul preacuviosului Stareț al Sfintei Mănăstiri Saharna, Arhimandritul Adrian Baciu cu obștea monahală în ziua frumoasă și binecuvintată de 7 ianuarie, Nașterea Pruncului Iisus-Mântuitorul lumii.

În această zi cu adevărat binecuvântată de sus cu multă zăpadă și ger, în biserica frumos îmbrăcată în straie de de sărbatoare, ca o mireasă, după săvârșirea Sfintei Liturghii și predica de sărbătoare, obștea monahală împreună cu toți creștini au ieșit în curtea mănăstiri unde în casa mare frumos împrovizată alături de peștera unde s-a născut Hristos au fost primite cetele de colindători.

Grupul folcloric ,,Haiducii” din or.Rezina; Elevii ansamblului ,,Tezaur” gimnaziul Saharna-Nouă; Colindători din s.Buciușca și cei de pe lângă casa de cultură Saharna Veche.

Pe toti gazda i-a primit cu mare dragoste și bucurie căci ei sunt cei care au promovat în această zi frumoasă tradițiile și obiceiurile sărbătorilor de iarnă. Toată activitatea s-a încheiat cu agapă frățească pentru toți participanți și vizitători. În cuvântul săi de felicitare Preacuviosul părinte stareț a mulțumit tuturor urându-le La Mulți Ani și încă odată amintindu-le vestea cea buna: ,,Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul!’’

Ieromonahul Vasilisc Donica


În sus