Icoana Maicii Domnului de la Poceaev cinstită de obștea mănăstirească de la Saharna

9:04, miercuri, 5 august, 2015

Al nouălea an consecutiv,bătaia toacei și dangătul clopotelor cheamă enoriașii și pelerinii în data de 5 august, când este sărbătorită icoana Maicii Domnului de la Poceaev, cinstită local și de obștea mănăstirească de la Saharna.

Cu bunăvoința Lui Dumnezeu, s-a format deja o tradiție ca în fiecare an,începând cu prima zi a lunii august, copia icoanei Maicii Domnului de la Poceaev este purtată în mâini de către pelerinii, care parcurg drumul crucii cântând imne de laudă aduse Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, din or.Bălți până ajung în seara de 4 august la porțile Sfântei Mănăstiri. Procesiunea a avut popasuri în localitățile de pe traseul Bălți-Rezina,unde pelerinii au fost întâmpinați de către preoții-parohi și enoriașii, care au gazduit pelerinii în casele lor.Sosind la mănăstire toți cei prezenți la drumul crucii au fost serviți cu o ciorbă mănăstirească și cazați în Casa de oaspeți Sf.Avraam,
Conform tradiției formate, și în acest an cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului si a întregii Moldove, Sfânta și Dumnezeiacsă Liturghie a fost oficiată de către ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari.
În timpul Sfintei Liturghii oficiate de către ÎPS Sava,s-au rostit rugăciuni de invocare a milei lui Dumnezeu şi ajutorul Preasfintei Fecioare asupra întregii noastre ţări,la finalul cărei Vlădîca a rostit un cuvânt de zidire sufletească,în care a menționat nemijlocita importanță a Maicii Domnului în viața fiecărui creștin,precum și iertarea,dragostea și mila față de aproapele nostru, despre pacea, înțelegrea și unitatea creștinească între oameni în țara noastră multinațională.
Cuvântul său Inalt Preasfințitul Sava a încheiat cu o mulțumire Arhimandritului Adrian Baciu,starețul mănăstirii,pentru învitație și bunăvoința de a împărtăși duhovnicește bucuria acestei frumoase sărbători și a adresat tuturor prezenți o felicitare cu ocazia acestui praznic măreț.
Bucuria sărbătorii a fost împărtășită și de mulțime de credincioși, închinători și pelerini veniți din mai multe localități ale țării noastre și din Ucraina, care după tradiția mănăstirescă,au fost învitați la o agapă frațească în trapeza mănăstirii.


În sus