Gala Tineretului Ortodox.

10:48, luni, 11 februarie, 2019

Tinerii din IP Gimnaziul Saharna Nouă, r-nul Rezina, au participat la Gala Tineretului Ortodox, Ediția a III-a.

La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova, au venit tineri ortodocși din diferite colțuri ale Republicii Moldova ce s-au adunat pentru a participa la un eveniment de totalizare a rezultatelor unui an de activitate, de mărturisire și propovăduire, dar și de trăire a credinței ortodoxe. Printre ei au fost și un grup de elevi din gimnaziul nostru, împreună cu profesorul de religie, Ieromonahul Vasilisc Donica, clericul Sfintei Mănăstiri Saharna.
Gala Tineretului Ortodox s-a desfășurat cu binecuvânarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a întregii Moldove. Iar dacă toate lucrurile bune încep cu Dumnezeu, evenimentul a demarat cu oficierea și participarea la Sfânta Liturghie.
La ceremonia festivă au fost menționați mai mulți slujitori și tineri, care pe parcursului anului, cu râvnă și dăruire, s-au implicat în promovarea valorilor creștin-ortodoxe.
Printre ei, cu Diplomă de excelență, la categoria ,, Profesorul de religie”, a fost menționat și părintele Vasilisc , care cu dăruire muncește pentru a lumina comunitatea de elevi și profesori din gimnaziul nostru, împărțind lumină – din Lumina și Cuvântul lui Dumnezeu.
Urăm mult succes în continuare profesorului de religie și comunității școlare din gimnaziul nostru și ne rugăm Bunului Dumnezeu ca părintele să rămână în continuare ,,o chemare de clopot’’ ce ne va aduna pe toți în Cer.
Peru Tamara, director.


În sus