Mesajul de felicitare a Preacuviosului părinte Arhimandrit Adrian Baciu, starețul Sfintei Mănăstiri Saharna.

6:46, vineri, 6 ianuarie, 2017

Iubiți enoriași, mult așteptații pelerini, dragi vizitatori!

Mesajul Naşterii Mântuitorului este un mesaj de bucurie şi speranţă pentru toţi. Să alergăm la ieslea în care Pruncul ne aşteaptă cu mânuţele întinse, dorind să vină în inimile noastre, să le aprindă de iubire, să le dea curaj pentru lupta vieţii. Pentru o clipă să facem tăcere în jurul nostru, să îngenunchem împreună cu păstorii în faţa ieslei, să-i oferim Pruncului Iisus viaţa noastră, tot ce avem şi tot ce suntem, iar Prea Sfânta Fecioară şi Maică să ne ia sub paza şi grija ei de mamă iubitoare şi puternică. Împreună cu întreaga lume creştină să ne înălţăm sufletele spre cele cereşti şi cu îngerii să cântăm: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!” aducând Betleemul biblic în fiecare casă.

Vă doresc o adevărată pace şi bucurie de ziua măreţului Praznic al Naşterii Domnului, iar Noul An să ne fie prilej de reînnoită nădejde şi credinţă în lucrarea lui Dumnezeu în această lume şi cu fiecare dintre noi.

În bucuria Naşterii lui Hristos,

Arhimandritul Adrian Baciu

cu obștea

Sfintei Mănăstiri Saharna


În sus