„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea veşnică.” Stimați enoriași, iubiți frați și surori, multașteptații pelerini! HRISTOS A ÎNVIAT ! Sărbătoarea Paştilor ne oferă posibilitatea să ne îndreptăm privirile spre
Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă! Îți simți de lacrimi calde ochii uzi Și-n suflet parcă Serafimii-ți cântă De câte ori creștine o auzi… În ajunul mărețului Praznic al Praznicelor, cu binecuvântarea și sprijinul preacuviosului părinte Arhim.Adrian Baciu, starețul Sfintei Mănăstiri Saharna, un grup de elevi din IP Gimnaziul Saharna
Drumul Crucii – Via Dolorosa sau Via Crucis – aminteste neincetat omului masura dragostei lui Dumnezeu fata de el.
În Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor, după obiceiul Sfintei Mănăstiri, stareţul a săvârșit Cinul spălării picioarelor a celor doisprezece din vieţuitorii mănăstirii. Acest ritual se face în amintirea spălării picioarelor Apostolilor de către Hristos, înainte de Cina cea de Taină. Rânduiala cere ca cel mai mare să spele
În această zi câțiva elevii îmbrăcați în straie naționale, cinstind tradițiile populare și cele creștine, cu ramuri de salcie au asistat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată la Sfânta Mănăstire Saharna, vestind bucuria mărețului Praznic al Întrării în Ierusalim a Mîntuitorului Hristos. Preacuviosul părintele stareț, arhimandritul Adrian (Baciu) ,în predica
La data de 23 aprilie 2016, un grup de elevi au mers în pelerinaj la mai multe mănăstiri din centru țării însoțiți de profesorul de religie Ierom. Vasilisc Donica. Elevii au putut să se îmbogăţească sufleteşte, să se întâlnească cu Dumnezeu, să cunoască mai profund istoria și cultura neamului. Pelerinajul
În cadrul Săptămînii Tineretului Ortodox, elevii IP Gimnaziul Saharna Nouă, îndrumați și călăuziti de profesorul de religie Ieromonahul Vasilisc Donica, au desfășurat la data de 22 aprilie 2016, de Ziua Internațională a Pământului, o activitate de solubrizare în cimitirul din satul Saharna Nouă. Tinerii voluntari, au aplicat în practică
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne! A devenit deja o tradiție ca în postul cel mare, în fiecare duminică până la Florii, după rânduiala Utreniei, la mănăstire sa fie săvârșită rânduiala Passiei ( Acatistul Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos )