Întâlnirea de suflet și pentru suflet pentru tinerii din Instituția Publică Gimnaziul Saharna Nouă. „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de nimic.” (Sfântul Apostol Pavel) În lume există o criză a transmiterii valorilor culturale
Prima săptămână a Postului Mare, 10 -17 martie 2019. Luni, Marți și Joi 6-30 Rugăciunile dimineții, Ceasurile III,VI și IX 17-00 Pavecernița cea mare , Canonul Sf.Andrei Criteanul. 00-00 Miezonoptica, Utrenia, ceasul I Miercuri 6-30 Rugăciunile dimineții, Ceasurile III,VI și IX , Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite 17-00 Pavecernița cea
În acest ceas de vremelnică despărţire până la învierea cea de obşte, rugăm pe Mântuitorul Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească în lumina iubirii Sale veşnice pe roaba sa, Egumena HERUVIMA ( VÎRLAN ), în Împărăţia Cerurilor unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, iar familiei îndoliate și
Tinerii din IP Gimnaziul Saharna Nouă, r-nul Rezina, au participat la Gala Tineretului Ortodox, Ediția a III-a. La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova, au venit tineri ortodocși din diferite colțuri ale Republicii Moldova ce s-au adunat pentru a participa la un eveniment de totalizare a
Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit; iar curăţire, ca Unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.
Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă Te lăudăm. Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina Cea Neapropiată.
În ajunul frumoasei sărbători și a praznicului luminos Nașterea Domnului, câțiva elevi din IP Gimnaziul Saharna Nouă, binecuvântați de Egumenul Sfintei Mănăstiri Saharna, Arhimandritul Adrian Baciu, au împărțit daruri, vestind și împărtășind frumoasa bucurie a Nașterii Domnului cu câțiva dintre bătrineii singuratici ai satelor comunei Saharna Nouă și de la