Prezentare
Refugiul sau clipa regăsirii cu propriul suflet începe de la o simplă privire înălţată umil spre culmile care ascund misterul sacru spre care a mers sufletul.
Astfel, ori de câte ori, revii pe aceste locuri ce păstrează de veacuri taina credinţei, devii atemporal, aici clipa se măsoară cu ecoul perpetuu al clopotului răstignit între răsărit şi apus, aici timpul tace şi vorbeşte doar eternitatea. Apoi privirea se pierde într-un decor natural inefabil, încât existenţa devine armonie perfectă a pietrei ce inspiră stabilitate şi veşnicie, a apei ce poartă puritatea adâncurilor, a verdelui vegetal plin de vitalitate, astfel te trezeşti îngenunchiat în faţa Creatorului acestei perfecţiuni şi simţi cum sufletul devine liber creându-ţi senzaţia de zbor prin aerul plin de sfinţenia rugăciunilor divine.
Pierzându-te, te regăseşti în strămoşii neamului, a căror voce răsună din adâncuri vestind credinţa ce o purtau, privirea lor se înalţă parcă prin rădăcini spre ceruri, cerând iertare şi pentru noi. Te mai poţi regăsi în pacea şi liniştea copleşitoare care “tremură” doar atunci când sună toaca sau când mulţimi de creştini vin pentru a găsi alinare. Dacă îţi ridici privirea atunci vezi cum albastrul cerului atârnă de nişte contraforturi şi infinitatea spaţiului cuprins între cer şi pământ, încape în crucile apărătoare ce veghează timpul efemer.
Tot aici, izvorul îţi va şopti taine sfinte revărsate prin apa ce curge, săpându-şi drum prin piatră şi atunci te vei pierde în muzica clară ce vine din inima pământului şi poate vei lăsa să-ţi cadă lacrimi, căci până ochii nu sunt scăldaţi în lacrimi nu poţi vedea curcubeul sufletului. Astfel, dacă nu te regăseşti în natură, mai există ceva şi anume uşile deschise mereu de la sfintele biserici, care, scăldate în miros purificator de tămâie, îţi aduc revelaţia divină prin ruga celor aleşi de a îngenunchea şi prin credinţa lor de a cere iertare în numele tuturor.
Şi în întreaga splendoare a acestei atmosfere pline de sfinţenie şi mister, unde întunericul este alungat de credinţă, de lumina candelelor, care parcă ard de o veşnicie, anume aici ajungi să înţelegi cât de imensă a fost iubirea lui Dumnezeu pentru noi, încât a coborât până la moarte. Apoi, înainte de a pleca, nu uiţi să culegi un strop de lumină, de linişte, de credinţă, pentru a purta în suflet ceea ce ai găsit aici – pacea…
Această sfântă mănăstire, plină de taina Sfintei Treimi, sinteză între evlavie şi dăruire de sine, unde rugăciunea ziditoare de suflet se împleteşte cu munca ziditoare de lumina construită din piatră şi lemn, Saharna – este o icoană a sufletului creştin ortodox basarabean la răscruce de milenii, o speranţă pentru un viitor binecuvântat, este un loc sfânt unde natura se uneşte cu Biserica în Liturghii săvârşite de sfinţiţii slujitori cărora le coliturghisesc izvoarele şi pădurile în marea închinare către Ziditor.
Valea Nistrului este ţinutul de legendă al sufletului moldovenesc. Dincolo de munţi, păduri şi izvoare, există o altă geografie – mai profundă -, aceea a sentimentelor. La temelia tuturor acestora – cascade, păduri, sentimente – se află credinţa şi iubirea. Aici, în aceste locuri, oamenii şi lucrurile sunt împăcate cu ele însele, împăcaţi cu ei înşişi. Sfântul lăcaş al Mănăstirii Saharna apropie o dată mai mult Valea Nistrului de Dumnezeu. O mănăstire de călugări este începutul retemeluirii a ceea ce a fost odinioară, o vatră de ortodoxie într-un autentic, „picior de plai, pe-o gură de rai”. Aici, ca şi-n alte locuri miraculoase din ţară, înţelegem, mai bine, locul neamului nostru, între Dumnezeu şi bucata de pământ.
La Saharna, Ortodoxia este vrednică de tradiţia ei, iar sufletul basarabean răsuflă spre un răsărit cu multe speranţe. E o dovadă că încă putem răspunde vremurilor pe limba noastră, cu acea simplitate esenţială prin care credinţa şi fapta, feciorelnic nuntite, binemerită să intre, cu candelele pline, în cămara Mirelui Ceresc.
Mănăstirea Saharna este un dar şi o binecuvântare a lui Dumnezeu nu numai pentru dreptcredinciosul nostru popor cu biserici străvechi şi sfinţiţi slujitori care au păstrat unitatea poporului şi a credinţei sale apostolice; ci este un dar şi o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreaga lume creştină, iar mai ales pentru Biserica Ortodoxa martiră prin mărturia dată pentru Hristos de-a lungul veacurilor în zbuciumata sa istorie.
