
Invitație hramul Sfintei Mănăstiri.
8:12, joi, 5 iunie, 2025
IuIubiți întru Hristos pelerini și enoriași.
Cu adâncă bucurie duhovnicească, vă chemăm să luați parte la hramul Mănăstirii noastre, închinat Preasfintei Treimi, ce va fi prăznuit în duminica zilei de 8 iunie 2025. În această zi de mare har, vom avea binecuvântarea de a-l avea în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Părinte IOAN, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, care va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească.
Sărbătoarea va începe la ora 8:45, cu primirea Înaltpreasfinţitului Părinte IOAN la porțile Sfintei Mănăstiri. În cadrul Sfintei Liturghii, vom înălța rugăciuni fierbinți către Milostivul Dumnezeu pentru pacea, unitatea și mântuirea poporului nostru și a întregii țări. După Sfânta Liturghie, va fi săvârșită Vecernia Plecării Genunchilor, în cadrul căreia vom rosti rugăciuni pentru a chema ajutorul Preasfintei și Dătătoare de Viață Treimi.
Cu inimă smerită și bucurie sfântă, vă poftim să fiți părtași la această aleasă prăznuire, sub ocrotirea harului dumnezeiesc pentru a cinsti împreună Sfânta Treime și a primi binecuvântarea arhierească.
Cu aleasă prețuire și binecuvântare, Arhimandritul Adrian Baciu, Egumenul Sfintei Mănăstiri, împreună cu obștea.