Mesaj de felicitare la măritul praznic al Nașterii Domnului.

7:30, Среда, 6 января, 2021

Pace din Betleemul cel plin de minune.

Stimați creștini, dragi enoriași, multașteptați pelerini!

Trăim din nou miraculosul moment al coborârii lui Dumnezeu printre noi prin taina Naşterii din Betleem şi se cuvine să-L implorăm pe Bunul Mântuitor născut în Casa Pâinii, să ne ajute ca, începând de la acest sfânt și măreț praznic, fiecare dintre noi să reînvăţăm creştinescul înţeles al cuvântului pace, să fim “făcători de pace” şi cu aceasta să biruim răutatea lumii în care vieţuim. Fie ca rugăciunile înălţate în aceste zile pline de har să ne fie prilej de mulţumire cu genunchi plecat Domnului, Celui ce vine în grabă pe pământ pentru a-l ridica pe om şi a-l face părtaş la bucuria sfinţilor.

Vă dorim să petreceţi în pace şi împlinire duhovnicească sfintele sărbători ale Naşterii Domnului şi Bobotezei împreună cu cei dragi.

În bucuria Naşterii lui Hristos, Vă îmbrăţişăm cu toată dragostea.

Cu drag ,

Arhimandritul ADRIAN Baciu,

Egumenul Sfintei Mănăstiri Saharna

cu obștea.


În sus