Mesajul de Nașterea Domnului din partea starețului Sfintei Mănăstiri.

12:21, marți, 6 ianuarie, 2026

Stimaţi creștini, dragi pelerini, iubiţi întru Domnul fraţi şi surori!

Cu adâncă bucurie duhovnicească și cu multă căldură în inimă vă felicit pe voi și pe toți cei dragi ai voștri cu marele și sfântul praznic al Nașterii după trup a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
În aceste zile sfinte, când steaua Betleemului strălucește din nou pe cerul sufletelor noastre, când îngerii cântă neîncetat „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”, iar Pruncul Sfânt Se naște în peștera săracă pentru mântuirea lumii întregi, aduc înaintea voastră rugăciunea mea fierbinte ca Domnul să reverse peste casa voastră harul Său cel bogat.
Iisus Hristos, Cel născut din Fecioara Maria să vă umple inimile de lumină cerească, să vă dăruiască pace adâncă și neclintită, sănătate trupească și sufletească, iubire creștină fierbinte între voi, ajutor în toate nevoile și ocrotire de orice rău. Fie ca anul ce vine să vă aducă mai multă apropiere de Dumnezeu, mai multă bucurie în rugăciune și în fapte bune, și să vă întărească în credința strămoșească.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Hristos Se naște – slăviți-L! Hristos din ceruri – întâmpinați-L! Hristos pe pământ – înălțați-vă!
Cu multă dragoste părintească și binecuvântare în Domnul Cel născut, Arhimandritul Adrian Baciu cu obțtea Sfintei Mănăstiri Saharna.


În sus