Viața Cuviosului Macarie

Viața Preacuciosului Egumen Macarie Tincu de la Sfânta Mănăstire Saharna

(anii de viaţă – 1888-1969, pomenit local la 13/26 mai)

SUFLET NEPRIHĂNIT

Copilăria

Părintele-egumen Macarie (în lume – Marcu Tincu) s-a născut la 25 aprilie 1888, în satul Buciuşca, raionul Rezina, într-o familie de oameni credincioși, din tată – Dimitrie şi mamă – Ana. A fost penultimul copil în această familie şi se vede că cel mai deosebit dintre ei. Se zice că înainte de nașterea lui, mama sa avuse o revelație, pe care a ținut-o în taină până la sfârșitul vieții. Nimeni nu ştia ce văzuse Ana, dar ea purta pecetea acestei revelații pe chipul său la fel ca şi Preacurata Maică a Domnului Iisus Hristos.

Micul Marcu se deosebea de ceilalți copii de seama lui prin faptul că era retras, iar în ochii lui puteai citi întotdeauna un sentiment de respect şi adâncă plecăciune pentru Ceva divin şi mai presus de lume pentru că Dumnezeu îşi alege slujitorii încă de la zămislirea lor.  În familie se întâmpla să fie şi năstrușnic, ca un copil, dar desigur nu o făcea intenționat. Astfel, atunci, când s-a făcut bun de lucru, era luat la treabă prin gospodărie. Numai că nu întotdeauna era de găsit, pentru că îşi meșterise singur din ce găsise o cădelniță, cu care mergea prin ogradă şi cădea cântând cântări, pe care le auzea duminica la biserică. Tatăl lui îl certa pentru asta şi chiar îi mai dădea câte o palmă, la care copilul răspundea cu un zâmbet nevinovat: „O să vedeti voi cum o să-mi sărutați mâna.” Aceste cuvinte îl făceau pe tatăl lui tot timpul să râdă şi îi alungau necazul. Când a mai crescut, Marcu iubea foarte mult să citească, deprinzând astfel destul de repede învățătura cărții. Mergea întotdeauna cu mama sa la biserică, unde îi plăcea foarte mult, dar îndoită îi era bucuria, când împreună cu părinții lui mergeau la Saharna. Cu toate că acest drum îl făceau de cele mai dese ori pe jos, Marcu, acest suflet neprihănit, era de neobosit, pentru că acest drum îl ducea la mănăstirea, pe care o iubea foarte mult. Era frapat şi adânc mișcat de tot, ce găsise aici: dealurile înalte, care din trei părţi ascundeau mănăstirea de lume şi gălăgia ei, izvorul cu apă rece şi gustoasă, schitul cu biserica din stâncă, bisericile frumos împodobite şi cântările melodioase ale călugărilor localnici. Îndrăgise acest loc şi poate de aceea îl vedea în visurile sale ca pe un colţ de rai, binecuvântat de Dumnezeu.

ALEGEREA ÎN UNIRE CU VOINŢA

Primii ani de mănăstire

Când împlinește 12 ani, dorul de mănăstire năvălește afară şi el îi roagă pe părinţii lui să-l ducă încolo. Singuri părinţii au rămas miraţi de alegerea făcută de copil şi nu erau siguri, că el anume asta dorește, pentru că era foarte mic. Însă exemple vii le slujeau miile de tineri din istoria mântuirii noastre, care de mici erau aleşi pentru o viaţă virtuoasă. De ce aşa de tineri? Pentru ca să nu se atingă stricăciunea de sufletele şi trupurile lor feciorelnice, ca să fie niște jertfe curate şi bine primite de Dumnezeu, ca să poată completa acea ceată de îngeri răzvrătită, când Universul era doar un plan al Creatorului. La îndelungatele şi fierbințile rugăminți ale tânărului doritor de nevoințe, părinții lui au încuviințat acest lucru (mai târziu şi tatăl lui se face călugăr, primind numele Daniil).

Erau ei, părinţii, de acord, dar nu depindea acest lucru doar de ei. Au încercat. Era anul 1900, când mănăstirea era condusă de părintele-egumen Iosif, iar Biserica Ortodoxă din ţara noastră îl avea ca arhipăstor pe Episcopul Iacov Piatniţki. După cum era de așteptat, cererea le-a fost respinsă, principala cauză fiind vârsta fragedă. Marcu s-a întristat foarte mult şi ca un copil a primit foarte dureros acest refuz, dar nu s-a deznădăjduit. A încercat o dată şi încă o dată şi era gata să încerce la nesfârșit, pentru că dorința vieții de mănăstire îi ardea pieptul şi nu putea face nimic. Minunate erau şi cuvintele, pe care el le adresa starețului pentru a fi primit (din ele putem deduce că copilul era bine cunoscut cu Sfintele Scripturi). Se simţea, că ele izvorăsc dintr-o sinceră şi poate şi copilărească, dar nevinovată dorință de slujire Domnului şi Sfintei Lui Biserici.

Într-una din discuţiile, pe care le-a purtat cu Marcu, starețul Iosif i-a spus cu blândețe: „Crede-mă pe mine, fiul meu, că greu şi cu anevoie este a duce sarcina călugăriei, eşti foarte tânăr. După a mea părere, este cu neputinţă a duce ţie greutatea postului şi a răbda ispite de la diavol. Mi-e frică că în locul mântuirii sufletești, vei îndrăgi ceva lumesc, de care vrei să te lepezi acum. Atunci al tău început bun nu-ţi va fi de folos, ci mai degrabă spre pagubă, căci scris este „Nici unul, care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt, nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu”(Luca IX, 62)”. Spre mirarea starețului, tânărul i-a răspuns cu lacrimi în ochi: „Părinte cuvioase, oare nu despre mine a spus Stăpânul Hristos „ …pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”, deci acum vin şi eu către Milostivul Dumnezeu, care prin tine vrea să mă mântuiască şi pe mine”.

Văzând înţelepciunea copilului, stareţul Iosif i-a răspuns: „Alegerea ta să fie în unire cu voinţa ta”.

Mare a fost bucuria tânărului, că a fost primit la ascultare în Sfânta Mănăstire din Saharna şi de la bun început a îndeplinit cu supușenie şi bucurie toate ascultările, care i-au fost încredințate: la trapeză, la brutărie, la prescurărie, la strană ş.a.. Fiind smerit şi binevoitor, a câștigat în scurt timp bunăvoința tuturor locuitorilor mănăstirii. El iubea foarte mult slujbele bisericești. Smerenia, curățenia sufletească şi tăcerea îl înfrumusețau pe tânăr. Tot timpul era alături de ceilalți fraţi şi la ascultare, şi la masă, ca să nu se arate mai postitor sau mai rugător ca ceilalţi. Pentru aceste virtuţi şi pentru multe altele, care înfloreau în sufletul lui, a fost înaintat pentru a fi tuns în cinul monahal.

PUTEŢI VENI ORICÂND…

Ascultarea de duhovnic

Astfel, Marcu depune Voturile Monahale şi este tuns în monahism cu numele MACARIE, în cinstea şi sub ocrotirea cerească a Preacuviosului Macarie Egipteanul. Devenind călugăr, părintele Macarie şi-a înmulțit virtuţile, cu care se împodobise, demonstrând către toţi nemărginită dragoste şi răbdare. În curând tânărul călugăr a fost hirotonit diacon şi preot, devenind astfel un râvnitor slujitor al sfântului altar. Odată cu hirotonirea în preot îi revine şi misiunea de a predica Cuvântul Domnului de pe amvon, ceea ce p. Macarie făcea cu toată dragostea şi dăruirea. Datorită acestui fapt, a început să fie căutat de lume pentru a le spune un cuvânt de învățătură şi folos, nemaivorbind de frăţimea mănăstirii, care sorbea fiecare cuvânt rostit de el, fie unul de învățătură, fie o mustrare sau o mică laudă.

Observând acest lucru, conducerea mănăstirii îi încredințează nobila, dar nu ușoara misiune de duhovnic. Părintele Macarie primește cu smerenie această nouă ascultare după cum le primise pe toate celelalte şi ia pe umerii lui slăbiți de post şi nevoință această cruce. De acum încolo uşa chiliei sfinţiei sale avea să fie deschisă permanent pentru toţi cei ce aveau nevoie. Părintele primea cu egală dragoste pe toţi cei ce i se adresau: ţărani, nobili, ostaşi, tineri, bătrâni. Pentru toţi el este apropiat, pe toţi îi întâlneşte cu blândeţe părintescă ca un adevărat FIU AL MÎNGÂIERII. Părintele le spunea: „Puteţi veni oricând, când sunteţi liberi şi doriţi să-mi mărturisiţi ceva”. Şi când nu ar fi venit „copiii” lui, dimineaţa sau seara, sau în timpul de odihnă, niciodată nu l-a văzut nimeni nemulţumit ori necăjit. Anume când îndeplinea funcţia de duhovnic, părintele Macarie a început să citească rugăciuni pentru bolnavii ce sufereau de duhuri necurate. Îi aduna pe toţi sub castanul din faţa bisericii de vară şi pleca smerit genunchii pentru toţi cei suferinzi. Şi tot cam de pe atunci au început minunile şi tămăduirile, pe care părintele, din smerenie, nu le recunoştea că s-ar fi întâmplat datorită rugăciunilor lui.

El spunea tuturor: „A venit boala, pentru că s-a răcit rugăciunea, iar dacă v-aţi rugat fierbinte, a venit şi vindecarea”. Astfel părintele nu-şi atribuia nici una din vindecările, care se petreceau cu oamenii ce i se adresau. Însă oamenii demult făcuseră din el un sfânt în cuvânt şi în faptă. Credinţa fierbinte în Domnul, adânca smerenie, mintea luminată de înţelepciunea Scripturilor, virtutea duhovnicească acumulată în discuţiile sale purtate cu oameni de diferite vârste şi cinuri – toate acestea îi dădeau cuvântului cuviosului părinte putere, încredinţare şi adesea prevedere a celor ce aveau să se întâmple. Pentru meritele sale în faţa Sfintei Bisericii, părintele Macarie a fost decorat cu titlul de „egumen”, pe care l-a purtat cu cinste până la sfârşitul vieţii.

În acele timpuri Biserica trăia o perioadă tensionată şi peste tot aveau loc schimbări. Mănăstirea Saharna şi-a schimbat de câteva ori statutul, devenind „mănăstire de maici”, în timpul căreia călugării au fost trimişi în alte mănăstiri, care funcționau. Părintele Macarie s-a retras şi el mai întâi la Mănăstirea Noul-Neamţ, apoi la Suruceni. Dar dorul după mănăstirea de metanie îl măcina şi nu avea liniște duhovnicească nicăieri. Cu încuviinţarea Administraţiei Eparhiale el se reîntoarce la Saharna în calitate de părinte-duhovnic al maicilor, care locuiau aici. La fel ca şi printre călugări, părintele nu slăbea în rugăciune şi milostenie, slujind zilnic Sfânta Liturghie, mărturisind şi împărtășind, botezând şi învăţând…

CU HRISTOS PE GOLGOTA

Anii de prigoană

Dar asupra Bisericii lui Hristos se abăteau norii negri ai necredinţei şi într-un fel părintele ştia acest lucru, dar îl aştepta destul de liniştit, încredinţându-şi viaţa Bunului Mântuitor. Prin anii *50 a fost transferat pentru un timp cu slujba la Mănăstirea Cuşelăuca, unde l-a şi ajuns viforul ateismului. Ne povestesc maicile nevoitoare de la Cuşelăuca:

„Era iarnă. Părintele Macarie slujea sfânta slujbă, când în biserică au năvălit ostașii în număr ca de treizeci. I-au poruncit să iasă împreună cu ei. Maicile, care asistau la slujbă tremurau de frică şi plângeau înădușit. Părintele, senin la chip, i-a urmat. Nici măcar n-a dovedit să se îmbrace. Maicile îi rugau pe soldaţi să-l lase, dar ei erau de neînduplecat. În faţa bisericii așteptau săniile. În una din ele a fost îmbrâncit şi părintele Macarie. Alergau maicile din urmă plângând şi rugându-i să nu-l ducă, dar în zadar. Săniile au dispărut după colţ. Dar mare este puterea Domnului pentru slujitorii săi. Soldații erau beți şi nu prea mânuiau bine hățurile aşa că la un colţ s-au răsturnat. Din repezeală părintele a fost aruncat într-un morman de omăt ceva mai departe, iar soldații  în mare învălmășeală şi amețiți, nu i-au observat lipsa, au urcat şi duși au fost. Părintele Macarie, desculț, pentru că îşi pierduse şi încălțămintea, s-a întors înapoi la mănăstire. Cât de fericite eram, când l-am văzut.”

A mai slujit ceva timp acolo, dar s-a întors iarăși la Saharna pentru a bea paharul amar al prigoanei până la urmă cu maicile sale, la baștina sa. Au venit însă  timpuri grele şi pentru Mănăstirea Saharna. În anul 1964 a fost închisă şi la puțin timp, transformată în spital de psihiatrie. După închidere, părintele Macarie a mai trăit vreo doi ani într-un bordei la marginea satului. Țineau oamenii la el şi nu voiau să-l lase să plece. Acolo, în acel mic bordei, boteza, cununa, învăța oamenii Cuvântul Adevărului. Părintele urca zilnic împreună cu Hristos dealul Golgotei, suferind împreună cu El şi bucurându-se de această părtășie cu Mântuitorul lumii. Cu toate că era în vârstă, autoritățile sovietice îl impuneau să iasă la lucru împreună cu ceilalți: la scos piatră din cariere, la făcut drumuri sau la alte lucrări colective. Cădea adesea sleit de puteri încât era dus pe mâini acasă. Îl vedeau oamenii cum se chinuie şi fiindu-le drag, făceau lucrul pentru el, lăsându-l să se îngrijească de cele ale sufletului. Dar condițiile grele de viață şi torturile autorităților l-au culcat la pat. Din cauza bolii şi slăbiciunii, el se retrage în satul său de baștină, în casa surorii sale, Ana.

În noaptea dintre 22 şi 23 aprilie 1969 părintele Macarie, înconjurat de cei apropiați şi de fiii duhovnicești, îşi dă cu pace sufletul în mâinile lui Dumnezeu rostind cu smerenie: „Slavă Ţie, Doamne…”. Povara i-a căzut de pe umeri, s-a liniștit, s-a luminat la chip. A murit împăcat cu sine şi cu Dumnezeu. Nu va mai simţi durere sau osteneală. De durere vor avea parte de acum fiii lui duhovnicești, care se lipsiseră de un aşa „tată”. A fost înmormântat în cimitirul satului, lângă mormântul mamei sale la 25 aprilie. Mai târziu, din cauza inundațiilor râului Nistru, pe malul căruia se află satul, acesta din urmă s-a ridicat mai sus, se formează un cimitir nou, iar trupul Cuviosului Părinte rămâne să zacă în cimitirul vechi. Dar după moartea sa el continua să trăiască în inimile celor, pe care îi păstorise atâția ani şi care la rândul lor nu l-au uitat. Spre mormântul părintelui se bătătorise cărărușă lăsată de pașii recunoștinței omenești. Mergeau oamenii la el ca la unul viu, tot cu scârbe şi necazuri şi tot ca de la unul viu primeau şi alinare.

La mormânt mereu ardea candela cu untdelemnul mulțumirii. Anume acești oameni au fost primii, care au pus pietre de temelie la procesul de canonizare a părintelui şi care avea să aibă loc mai târziu. Ei, inconștient, şi-au adus aportul la munca depusă de trăitorii mănăstirii în dorința de a avea un sfânt ocrotitor.

FERICIMU-TE PE TINE, CUVIOASE

Canonizarea locală

În anul 1991 Mănăstirea Saharna este redeschisă şi cu multe greutăți îşi reîncepe activitatea sa pastorală, hrănind sufletele credincioșilor şi ridicându-se încet din ruini. Erau timpuri grele, când era lipsă de toate cele necesare, dar Domnul avea grijă, iar Preasfânta Fecioară Maria nu şi-a lăsat grădina nelucrată. Încetul cu încetul s-a adunat frăţime. Se muncea din greu pentru a restabili frumusețea de altădată a mănăstirii. Acum mănăstirea era mai degrabă un șantier, dar nu se uita nici de rugăciune, săvârşindu-se zilnic slujbele rânduite de Sfânta Biserică. De la creștinii din sat frăţimea mănăstirii a aflat despre părintele Macarie şi viaţa sfântă, pe care a dus-o. Arzând de dorința de avea ocrotirea deosebită a unui sfânt asupra mănăstirii şi în semn de respect faţă de truda de pe ogorul duhovnicesc a cuviosului părinte, soborul duhovnicesc al mănăstirii a făcut un demers către ÎPS Mitropolit al Chisinaului, VLADIMIR, cu rugămintea de a dezgropa rămășițele pământești ale părintelui şi a le aduce în mănăstire. Primind această binecuvântare, au purces la dezgropare şi mare le-a fost mirarea şi bucuria când au găsit pe sfântul ne putred. Au adunat cu grijă sfintele lui moaște şi le-au adus în mănăstire. S-a început procesul de canonizare (întroducere în catalogul sfinţilor), care a durat ceva timp. În sfârșit s-a așezat data canonizării – 21 decembrie 1995. Era o zi frumoasă de iarnă, iar curtea mănăstirii era plină de lume venită din diferite colțuri ale țării şi chiar din țările vecine (Ucraina şi România), care voiau să asiste la acest mare eveniment. S-a slujit Sfânta Liturghie arhierească după care părintelui i s-a oficiat ultima panahidă şi i s-a citit actul de canonizare locală cu titlul „Preacuviosul Macarie de la Saharna”. Ca zi de pomenire s-a așezat ziua de 13/26 mai.

De la canonizare şi până astăzi continuă minunile şi vindecările de la racla cu moaștele Cuviosului Macarie. Fiecare din cei ce se apropie cu credință primesc ajutorul şi ocrotirea sfântului părinte.

Cuviosul Macarie de la Saharna este primul sfânt canonizat local în Biserica Ortodoxă din Moldova post sovietică. Sperăm să fie un început bun, iar acest şir, început de Cuviosul Macarie, să continue.

SPERANŢĂ, RUGĂCIUNE, TĂMĂDUIRE…

Mărturii

La racla cu moaștele Sfântului Macarie mulți oameni, rugându-se, primesc tămăduiri şi ajutorări de tot felul. Aici se vindecă atât neputințele şi necazurile sufletești, cât şi cele trupești. Toate minunile şi vindecările se săvârșesc spre slava Bunului Dumnezeu şi cinstirea Cuviosului Macarie. Iată doar câteva mărturii ale oamenilor, care l-au cunoscut personal şi ale celor, care au fost ajutați de el atât în viață, cât şi după ce a adormit întru Domnul.

Am supravieţuit datorită rugăciunilor lui

Shimonahia Tavifa Ţarălungă (născută la Echimăuţi, r-nul Rezina):

„Când eram mică veneam adeseori la Mănăstirea Saharna împreună cu părinţii mei, pentru a ne ruga, pentru a ne mărturisi şi împărtăşi. Ne erau dragi aceste locuri şi pentru că aici trăia părintele Macarie, care ajuta foarte multă lume, iar odată ne-a ajutat şi pe noi. Eram mulţi copii la părinţi şi vremurile erau grele. Aveam o văcuţă, care ne hrănea pe toţi, dar s-a îmbolnăvit. Numai ce nu a făcut mama: şi medicul l-a chemat, şi leacuri i-a dat, totul în zadar. Atunci ultima nădejde am pus-o în părintele Macarie. Mama mi-a dat nişte tărâţe şi m-a trimis la mănăstire. Am mers la părintele Macarie şi l-am rugat să ne citească nişte rugăciuni pentru văcuţa noastră ca să se facă sănătoasă. După ce a citit, mi-a poruncit să postim şi să ne rugăm. Am hrănit vaca cu tărâţele asupra cărora s-a rugat părintele şi ea s-a făcut sănătoasă. S-a făcut sănătoasă şi ne-a crescut, ne-a crescut datorită rugăciunilor lui. Bogdaproste, părinte Macarie!”

Bolnav, dar ne-a ajutat

Agafia Durbală, satul Saharna Nouă, r-nul Rezina:

„Pe părintele Macarie la faţă nu-l ţin minte foarte bine, eram tânără şi cu capul în nori şi apoi au şi trecut mulţi ani. Ţin minte numai un moment. Născusem o fetiţă şi trebuia s-o botez. În satele dimprejur toate bisericile erau închise, aşa că ne-am hotărât să mergem la Buciuşca, la părintele Macarie. Era iarna anului 1967, o iarnă tare grea, cu mult omăt. Ne-am dus la Buciuşca pe Nistru, căci drumurile erau înfundate. Părintele trăia la sora lui, Ana. Când ne-am dus, la el mai erau nişte creştini, care veniseră să se cunune, aşa că am aşteptat. Nu ţin minte cum citea sau cum arăta, dar ţin minte că avea mâinile şi picioarele tare umflate. Era bolnav, sărmanul, dar aşa ne-a ajutat.

Acum, când este sfânt, uitându-mă la icoana lui, mi-l amintesc foarte bine şi mă bucur că Anişoara noastră a fost botezată de un sfânt al lui Dumnezeu.”

Gluma profetică

Vera Cojocaru, satul Saharna Nouă, r-nul Rezina:

„Eram prin clasa a treia, când l-am cunoscut pe părintele Macarie. Fiind copil nu am atras atenţia la altceva, decât că avea părul împletit gâţă şi ca un copil mă întrebam cine i-o fi împletit gâţişoara ceea frumoasă. Mama mea însă avea o mătuşă, pe nume Paraschiva, care trăia în satul din vale şi la care foarte des se ducea părintele Macarie, mai ales la şezători. Odată, îmi povestea ea, se făcuse şezătoare şi toate lucrau, iar părintele le povestea când o istorioară duhovnicească, când o pătăranie, ca să-i mai dezmorţească.

Au învelit ele pe sul, au dat prin iţă, apoi prin spată şi când să termine, părintele Macarie s-a pregătit să plece. Ele se întristaseră, că pierdeau un sfătuitor aşa de bun, însă la ieşire părintele le zise: „O să faceţi totul din nou”. Crezând că părintele glumeşte, ele şi-au căutat de treabă, dar aşa şi a fost. Când iaca-iaca lucrul era gata, au observat că încurcaseră o iţă şi a trebuit să facă totul de la început. Tot mama îmi spunea, că părintele era tare glumeţ. El l-a botezat pe băiatul meu, Pavel. Când am mers să-mi citească molitfa, era tare slăbuţ şi alb la faţă. Cu greu, dar mi-a citit.”

Tămăduire şi facultate

Ecaterina Sandu, loc. Ghidighici, Chişinău:

„În vara anului 1998 pe faţă mi-au apărut nişte răni (coji groase de culoare închisă) acoperind ambii obraji. Am consultat mai mulţi medici dermatologi din Chişinău, dar nu a dat nici un rezultat, ei neputând nici măcar să stabilească ce fel de boală este şi care este cauza apariţiei. Unele tratamente urmate au agravat şi mai mult starea de sănătate. Începea să mă cuprindă deznădejdea, pentru că de 2 ani mă chinuia această boală şi eram respinsă şi de prieteni, şi de cunoscuţi, eram evitată şi pe stradă, pentru că tuturor le era frică să nu se infecteze. Chiar la o frizerie am fost rugată să părăsesc salonul. Îmi era foarte greu.

În primăvara anului 2000 am venit la bunica, care locuieşte în Saharna şi care m-a sfătuit să merg la mănăstire cu boala mea. Timp de câteva zile am fregventat slujbele la sfânta mânăstire, având ocazia să mă închin la moaştele sfântului Macarie. În ultima zi înainte de plecarea mea din Saharna m-am închinat sf. Macarie, fiind cu totul deznădăjduită. În aceeaşi seară, în timpul rugăciunii, rănile de pe obraji au început să se descojească, lăsând faţa curată, fără nici un semn, de parcă nici nu fusesem bolnavă timp de doi ani.

Vrednic de menţionat este şi faptul, că cu rugăciunile Preacuviosului Macarie, în vara aceluiaşi an am reuşit să intru la Facultatea de Teologie de la Universitatea Craiova, deşi eram studentă la un colegiu cu profil economic. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! Laudă mare Domnului şi cinste Sfântului Macarie, care m-a ajutat!”

Bătrânelul din icoană

Ioan Velicu, oraşul Orhei:

„Pe neaşteptate am început să mă simt rău, iar medicii la care mă adresam îmi spuneau, că, din punct de vedere medical, sunt deplin sănătos. Ziceau ei, medicii ce ziceau, dar mie tot rău îmi era. Am auzit de mănăstirea Saharna şi am hotărât să merg. Aici am fost bine primit, dar necaz! În biserică nu putem sta, tremuram, mă scutura o putere nevăzută. Umblam prin ograda mănăstirii fără rost. La poartă m-a întâlnit un bătrânel, care m-a întrebat de ce umblu. I-am zis că am venit să mă tămăduiesc, dar iată nici de rugat nu mă pot ruga, nici la biserică nu mă pot duce şi nu ştiu ce să fac. El m-a blagoslovit şi m-a trimis acasă zicându-mi, că sunt sănătos. Eu m-am mirat, dar l-am ascultat şi … minune! Ajungând acasă m-am simţit deplin sănătos şi plin de puteri.

M-am hotărât să merg înapoi la mănăstire pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi intrând cu uşurinţă în biserică am văzut un sicriu, iar lângă el o icoană. De pe icoană mă privea cu blândeţe (!!!) acel bătrânel. Atunci am aflat, că acesta este Sf. Macarie şi că încă pe mulţi ca mine i-a ajutat. Mulţumesc.”

Mărul minunat

Elena Stelea, satul Stohnaia, r-nul Rezina:

„Tatăl meu îmi povestea că când era tânăr, chiar imediat după naşterea mea, s-a îmbolnăvit de ceva, ce medicii nu puteau lecui, aşa că a hotărât să apeleze la ajutorul Bisericii. În zonă, părintele Macarie de la Saharna se bucura de o autoritate foarte mare, fiind vestit prin rugăciunile pentru bolnavi, pe care le săvârşea. A mers la mănăstire în ziua, când ştia că părintele se roagă pentru cei bolnavi. A stat la rugăciune, iar când toţi mergeau pentru a se închina sfintei cruci şi pentru a săruta preaobosita mâină a părintelui, el i-a întins un măr. Tatăl meu a fost puţin mirat, că din toţi oamenii prezenţi la rugăciune, părintele Macarie a ales să-i dea anume lui mărul, dar a mulţumit şi l-a luat. Părintele i-a poruncit să-l mănânce, când va fi aproape de casă. Tot drumul s-a gândit le mărul, pe care îl ţinea în mâină, iar când a ajuns aproape de casă, l-a mâncat. Spre seară a fost cuprins de un somn moleşitor, iar dimineaţa, când s-a trezit, era deplin sănătos. A mers şi la mulţumire şi a dus şi pe alţii la părintele.”

Îndrăzneşte, fiică…

Eudochia Moraru,  oraşul Chişinău:

„Ca oricare om puţin credincios, pentru a mea mântuire (asta avea s-o descopăr mai târziu) m-am îmbolnăvit. Medicii nu erau în stare să mă ajute. Pe tot corpul aveam nişte răni, care se cicatrizau închistându-mi trupul în coji de culoare închisă. Sufeream foarte mult. Am început a merge pe la mănăstiri şi biserici căutând uşurare şi sperând la tămăduire. Din mila lui Dumnezeu am ajuns şi la Saharna, aflând despre Cuviosul Macarie. Am îndrăznit şi am cerut de la preotul de serviciu puţin untdelemn sfinţit la moaştele sfântului. Am făcut rugăciune şi m-am uns. S-a întâmplat că am mai ajuns o dată la Saharna şi iarăşi am cerut untdelemn. Când am venit pentru a treia oară la mănăstire, mi-a fost ruşine să mai cer ulei sfinţit şi am plecat acasă fără el.

Noaptea am visat că a venit la mine Sfântul Macarie şi m-a certat pentru că nu am îndrăznit să cer mila lui. „Dacă te mai ungeai încă o dată cu acel untdelemn, te vindecai”, mi-a spus el. Mi-am luat inima-n dinţi şi am plecat la Saharna cu un profund sentiment de frică. Am luat uleiul sfinţit, m-am uns a treia oară şi după cuvântul sfântului a fost. Rănile s-au uscat şi au căzut. Mila lui Dumnezeu şi ajutorul Sfântului Macarie!”

Schimbare radicală

Agafia Rusu, oraşul Chişinău:

„Pot să spun că Cuviosul Macarie ne-a schimbat radical viaţa, mie şi copiilor mei, precum şi altor oameni. Soţul meu, ca şi mine în trecut, era necredincios. Poate e prea aspru spus, dar eu cred ca dacă nu-ţi exteriorizezi sentimentele religioase prin participarea la sfintele slujbe şi în general la actele de cult, atunci poţi să zici că eşti necredincios. De Mănăstirea Saharna am aflat recent, datorită moaştelor sfântului Macarie, care odihnesc aici. De la bun început am avut mare evlavie către el şi venind, tot timpul îl rugam pentru revenirea la credinţă a soţului meu. Să ştiţi că rugăciunile mi-au fost ascultate, pentru că acum soţul meu merge singur la biserică, la mănăstire, ţine post, iar în familie totul este bine. Mulţumesc părintelui Macarie precum şi tuturor călugărilor ce se nevoiesc la Saharna.”

Izbăvitorul de cancer.

Arhimandritul Filaret ( Cechir )
clericul Sfintei Mănăstiri Saharna

Într-o zi am primit o femeie la spovedanie. După ce şi-a mărturisit păcatele şi a primit dezlegare, ea a început să plângă. Bineînţeles, am întrebat-o de ce plânge. Mi-a spus că de bucurie, că s-a spovedit şi se simte iertată de Atotiubitorul Dumnezeu şi că prin rugăciunile Cuviosului Macarie a fost vindecată de cancer. I-am zis să-şi spună numele să afle şi alţi creştini, ea, însă, a preferat să nu-şi dezvăluie identitatea”. Părintele Filaret a precizat, că pentru slava lui Dumnezeu şi pentru ajutorul oferit de Preacuviosul Macarie nu a putut trece sub tăcere această vindecare miraculoasă.

Отченька Макарий, помоги мне грешной !!!

р.Б Марина Волкова , 61 год, г. Кишинёв.

В монастырь Сахарна я впервые приехала 10 лет назад, удручённая сложившейся ситуацией и почти безвыходным положением дел, уповая на Божий промысел и безграничную любовь Божьей Матери к нам грешным.

После смерти мужа на моем попечении остались сын 16-ти лет и брат пожилого возраста, никогда не имевший собственной семьи. Финансовая ситуация была критической, ведь работала только я одна. Пробыла я в монастыре 5 дней, и все это время я просила у Господа Бога и Божьей Матери помощи и защиты. Перед отъездом домой я подошла к раке Преподобного Макария и молитвенно взывала к нему такими словами: ” Отченька Макарий!!! У меня остались средства на обратную дорогу, что я буду делать и как жить дальше не знаю.” Вечером по возвращении из монастыря, меня ждал приятный сюрприз, мне позвонили мне предложили дополнительную работу с достаточным заработком. Поблагодарив Создателя , Пресвятую Богородицу и Преподобного Макария за помощь я решила при первой же возможности поехать в монастырь ещё раз и поблагодарить Преподобного за его помощь в разрешении моей трудной житейской ситуации. Что я и сделала через две недели. Но только на этом случае помощь батюшки Макария мне грешной не окончилась. Моя маленькая семья жила в старом одноэтажном доме, отопления не было ,поэтому зимой приходилось греться электрокаминами из-за чего треть моей зарплаты уходила на оплату электричества. И вот в 2015 году по соседству с моим домом стали строить многоэтажку, мой домик, не выдержав такого соседства дал трещину, в результате которой обвалилась внутренняя стена дома. Строительная компания, возводящая многоэтажку, компенсировала мой убыток тем, что выделила мне 3-х комнатную квартиру в этом же новострое. Вот так преподобный Макарий помог мне грешной и с жильем.  Много раз мне помог преподобный Макарий. Ни одна моя молитвочка или просьба не остались без его заботливого внимания. Каждый день я читаю молитвы перед его иконкой с радостью в сердце, чувствуя его молитвенную помощь и небесное покровительство. И вот так на протяжении 10 лет я всегда нахожу время побывать в Сахарне и помолится у раки Преподобного и поблагодарить его за помощь и молитвенное предстательство перед Троном Всевышнего Создателя.

р.Б Марина Волкова , 61 год, г.Кишинёв

Dragi credincioşi!

V-am adus de faţă doar câteva mărturii ale celor tămăduiţi şi mângâiaţi de Cuviosul Macarie. Dacă cineva dintre dvs. a fost ajutat în mod minunat de sfinţeniile mănăstirii noastre, vă rugăm, nu ezitaţi să ne informaţi şi pe noi, pentru a vesti în toată lumea marea milă a lui Dumnezeu, ce a dăruit-o mănăstirii Saharna şi smeritei noastre ţări. Vă dorim sănătate şi prosperare duhovnicească.

Conținutul acestui website, textele, fotografiile, precum și orice alte materiale prezentate pe acesta sunt protejate în conformitate cu dispozițiile legale referitoare la drepturile de autor și drepturile conexe, precum și cu cele ale altor forme de protejare a proprietății intelectuale.

Nu se pot copia, descărca, reproduce, republica, posta etc., niciun fel de text, grafica imagine, simbol pentru a fi folosite în scop comercial sau distribuite, fără acordul prealabil, exprimat în scris, deținătorului drepturilor de autor, cu excepția utilizării personale, non-comerciale.