În perioada 1 – 8 iulie a.c., în mănăstirea noastră va fi adusă spre venerare, din Sfântul Munte Athos, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Tricherousa” (cea cu trei mâini)

Dragi credincioși!

Avem bucuria de a Vă anunța că, în perioada 1 – 8 iulie a.c., în mănăstirea noastră va fi adusă spre venerare, din Sfântul Munte Athos, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Tricherousa” (cea cu trei mâini). Icoana conține un fragment din lemnul Sfintei Cruci și fragmente din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Sf. Sfințit Mucenic Haralambie, Cuv. Acachie și ale altor sfinți.

Icoana va fi așezată spre cinstire în biserica Sfintei Treimi din incinta Mănăstirii noastre.

În această perioadă,zilnic, după Sfânta Liturghie, se vor săvârşi Te-Deumuri de rugăciune, invocându-se mila lui Dumnezeu şi ajutorul Preasfintei Fecioare asupra ţării și poporului nostru și asupra întregii lumi.

Programul mănăstirii în această perioadă va fi zilnic, între orele 5.00 și 22.00.

Vă așteptăm cu mult drag!


În sus